Episodul 6. Codrut Vasilescu intra in scena
N-ar fi facut ei acolo cu maestrul Vergilius vreo scoala sau facultate de ziaristica si nici n-aparuse inca asa ceva in locul defunctei Stefan Gheorghiu, dar asta-n nici un caz nu l-ar fi descurajat pe Emanuel sa achizitioneze personal pentru redactie angros si la bucata, ca sa-si populeze domeniul, aproape la fel cum facuse cu mobilierul si masinile de scris. Era prea devreme sa fi apelat la nume din fosta presa comunista, iar pe de alta parte, nu-si facea probleme ca nu s-ar fi descurcat cu oamenii aia veniti in urma anunturilor ca de pe strada, fara nici un fel de experienta in domeniu; nu conteaza, maestre, parca dumneavoastra spuneati candva ca totul se invata, se fura, se prinde din zbor, fiindca vorbele, frazele, ideile, toate plutesc in aer. Plutesc si zboara: multi dintre ei n-aveau nici studii medii, de vreme ce nu pomenise nimic de studii in anunturi, urmarind sa-i atraga si chiar se vadeau atrasi de o meserie inedita, la care pana de curand n-ar fi avut acces. Parca ar fi presimtit ca-i nevoie de ei ca sa spele si sa primeneasca, macar ca aratau cumva dezorientati si cam fara capatai, nedeprinsi cu o meserie sau functie stabila. Veneau si plecau; Emanuel se intrebuinta serios proband vreo zece insi, pana ce retinu un al doilea angajat dupa maestrul Vergilius, o exceptie fericita si pentru cei care aveau sa-i urmeze, cel mai dotat dintre toti.
Codrut Vasilescu se numea; un tanar absolvent de filologie, inalt, slabut, adus de spate, aproape ghebos, cu o claie de par infoiata si rasfirata care aproape ca-i acoperea privirea piezisa si livida; o figura de vrajitor, cu har si ravna de poliglot; scria si vorbea fluent in cinci limbi de circulatie internationala, ceea ce-i inspira lui Emanuel ideea sa-i dea sa traduca lucrarea unui francez de origine romana care tocmai facea valva in Occident cu m
