Probabil ca la această oră Bruxelles-ul este cel mai cosmopolit oraş de pe continent. Capitala politică a Europei a adunat nu doar un mare număr de funcţionari internaţionali provenind din toate cele 27 de ţări membre, ci şi o populaţie variată sosită din toate colţurile lumii în căutarea unei slujbe mai bune decât cea de acasă, sau a unui ideal. Nu doar în sălile de conferinţe, ci pe mai toate străzile, limbile Terrei se întretaie într-un concert al dialogului neîntrerupt de vreo barieră.

România se aude tot mai des aici la Bruxelles. Nu numai în incantaţiile nelipsiţilor cerşetori pe care i-am exportat până în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei dezvoltate, ci în dialogurile curente, pe stradă sau în instituţii. După aprecierile părintelui Patriciu, cel mai nou paroh din localitate (Patriarhia a cumpărat aici o biserică ce se află acum în faza de „dare în exploatare”) sunt circa 10.000 de români. Emigraţi înainte şi după 1989, stabiliţi aici pe alte filiere, sau pur şi simplu lucrând pentru agenţiile Comisiei Europene. Au adus cu ei nu puţine probleme, pe care încearcă să le rezolve în viaţa de zi cu zi, cerând şi primind ajutor de pe unde se poate. O dată cu intrarea noastră în Uniune, numărul funcţionarilor români a crescut exponenţial. La reprezentanţa condusă de ambasa-dorul Comănescu sunt 80 de angajaţi. Mai toate ministerele şi-au trimis aici oameni pentru a înregistra şi transmite acasă pulsul evenimentelor. Au trimis aici reprezentanţi şi marile firme din ţară, care au înţeles că numai aşa pot să fie pe fază într-o competiţie economică tot mai acerbă. Dintre organizaţiile neguvernamentale cea mai activă pare să fie, până la această oră, Uniunea Notarilor, care are deja un birou de reprezentare şi este foarte activă în cadrul Consiliului Notarilor din Uniunea Europeană. Conştienţi nu doar de importanţa apărării propriilor interese (este, la aceast