Scandalul in care a fost implicat fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remes, a afectat destul de serios imaginea partidului, insa ea va fi recuperata in scurt timp, a declarat, vineri, vicepresedintele PNL Ludovic Orban, aflat la Slatina, informeaza NewsIn.
Orban sustine ca filmul flagrantului lui Decebal Traian Remes este facut de un regizor bun, deoarece a lasat sa se inteleaga ca fostul ministru al Agriculturii a luat mita, insa desi aceasta inregistrate a afectat serios imaginea PSD, ea va refacuta in scurt timp.
"Filmul asa-numitului flagrant a fost facut de un regizor bun, ce a insailat bine niste scene pentru a da senzatia ca Remes este vinovat. Noi l-am suspendat pe Remes din partid pana ce instanta isi va spune cuvantul.
Nu l-am exclus din partid deoarece respectam principiul prezumtiei de nevinovatie. Am fi niste mincinosi daca am sustine ca acest scandal nu ne-a afectat imaginea, chiar serios, dar o vom recupera in scurt timp", a declarat Orban.
"Noi dam inapoi caltabosul si palinca, ce se presupune ca a primit Remes, dar sa dea si altii inapoi banii de la FNI, flota, banii de la Bancorex si asa mai departe", a mai spus Orban.
Potrivit lui Orban, Tariceanu i-ar fi cerut demisia lui Remes fiindca era implicat intr-un scandal de luare de mita, si nu pentru nerealizarile din cadrul Ministerului.
"In plecarea lui Remes de la Agricultura nu a contat doar scandalul cu caltabosul, ci si unele neimpliniri ale lui in calitate de ministru. Este vorba de suprapunerea unor ortofotoplanuri ce au condus la marirea suprafetei agricole a tarii, depunerea de cereri duble pentru obtinerea sprijinului agricol pentru aceiasi suprafata, nereguli ce au condus la amenintarea Romaniei cu activarea clauzei de salvgardare sectoriala pe agricultura", a mai declarat vicepresedintele PNL.
@