Dupa copilaria minunata petrecuta in casa bunicilor mei - aflata langa o padure si un lac -, a urmat, incepand cu 1975, o perioada "horror". Stramutarea brutala in Bucuresti, intr-un cartier muncitoresc cu blocuri din beton cenusiu, construite de partid - cu puscariasi - pentru oamenii muncii.
Am inceput scoala primara intr-o clasa cu 40 de elevi dintr-o scoala cu 2.000 de elevi care dimineata la sapte faceau inviorare organizati "in careu" pe marele platou de beton din curtea interioara. Peste ani, aveam sa descopar ca acest ritual semana izbitor cu cel de la apelul de dimineata din unitatea unde mi-am petrecut stagiul militar. Perioada dintre clasele intai si a saptea mi-a adus, din fericire, intalnirea si cu cativa dascali minunati, oameni cu totul aparte care, acum cand stau si ma gandesc, ma mir ca aveau curajul sa fie altfel decat marea majoritate a cadrelor didactice - si asta in plin comunism. Majoritatea erau mediocri, politizati, duplicitari, inregimentati si, foarte important, pe deplin multumiti sa activeze intr-un regim care le incuraja pornirile despotice si dictatoriale, un regim care incuraja politica de partid in detrimentul pedagogiei de calitate, al adevarului si al culturii libere.
Din experienta personala, pot spune ca profesorii de stiinte exacte erau "mai comunisti" decat cei de la materiile umaniste. Intr-un mod straniu, rigoarea "disciplinelor exacte" rezona dubios cu rigoarea comunista de cazarma.
Si da, am avut cateva modele in acei primi ani de scoala. Am sa incep cu Profesorul Tuchila, care ne preda muzica si era un personaj cu totul aparte. Inchipuiti-va un barbat tanar, frumos, ce semana izbitor cu marele jucator de tenis Bjorn Borg (foto)! La fel de blond, cu ochii la fel de albastri si, mai ales, cu parul lung legat cu bentita! Pare de neconceput, nu? Ei bine, acest om organiza in fiecare an expeditii cu elevii
