Ce stiti despre Comore, Malawi sau Benin? Oare pe-acolo nu se intampla nimic? Din contra, o mare parte dintre statele lumii au mari probleme interne, plus frecusuri intre ele - dar nu ne prea intereseaza pe noi, astilalti, din "lumea buna". Cand si cand, cate o stire mai socanta ne retine putin atentia, cum au fost informatiile recente despre tulburarile din Myanmar. Dar cati dintre cei care au vazut imaginile au retinut prin ce parte a lumii au fost filmate? Sau stiu ca vechile nume ale statului erau Burma, respectiv Birmania? Este fata nevazuta a Pamantului, la fel de necunoscuta noua precum cea a Lunii. Nu cred ca ne putem considera oameni ai mileniului 3 fara sa stim macar ca aceste tari exista! Pagina de fata este dedicata, cu drag, burundezilor, gabonezilor, beninilor, tuvalezilor, tongolezilor, nauruenilor si celorlalti frati pamanteni ai nostri.
19 lovituri de stat, la rand
De la cucerirea independentei (1975) de la francezi, arhipeleagul Comoros (sud-estul Africii, in Canalul Mozambic, care separa Madagascarul de continent) a trecut prin nu mai putin de 19 lovituri de stat! In 1997, Insulele Anjouan si Moheli si-au declarat la randul lor independenta fata de Comoros! Doi ani mai tarziu, colonelul Azali a pus mana pe putere si s-a angajat sa faca pace conform "Acordului 2000 Fomboni". In decembrie 2001 s-a votat o noua Constitutie, iar in primavara urmatoare au avut loc alegeri prezidentiale. Din mai 2000, fiecare insula isi alege propriul ei presedinte! Cod de tara: km (!). Nume istoric: Djazair Al Qamar (Insulele Lunii). Capitala: Moroni. 600.000 de locuitori din triburile antalote, cafre, makoa, oimatsaha si sakalava, 98% musulmani sunni, restul catolici. Vorbesc shikomor (comoriana, un amestec de swahili si araba), araba, franceza, swahili. Stiutori de carte: 57%. Practic fara resurse minerale, cultiva vanilia, ylang-ylang, iasomia,