Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu au licitat, pe trasee liber alese, intr-o emisiune de televiziune, opinii despre media romănească.
Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu au licitat, pe trasee liber alese, intr-o emisiune de televiziune, opinii despre media romănească.
Din verdictele domnului Liiceanu n-am ales nimic. Nu susţin nicidecum ideea că discursul domniei sale a zornăit a nucă seacă. Dar cănd ideea este snopită de subiectivism reacţionez la fel de trăirist. Refuz să rezonez.
In antiteză, spunerile domnului Andrei Pleşu nu au decăt apartenenţă culturală generoasă, dezrădăcinată definitiv din muşchiul animalului ce suntem. Tocmai de aceea chiar şi injurătura este bine primită cănd vine dinspre Andrei Pleşu. Are trăire spirituală.
Mi-au rămas in memorie căteva dintre observaţiile formulate cu delicată amărăciune. Andrei Pleşu se declara "exasperat de ce limbă romănă proastă se vorbeşte in general. Nu mă aştept ca jurnalistul să fie academician. Nu mă aştept la fineţuri. Dar vorbim prost, inexpresiv şi anost. Se răspăndeşte un simţ prost al limbii".
Atăt căt pot să-mi dau seama, Andrei Pleşu are mare dreptate. Nota este binemeritată, dar nu reprezintă răul cel mai trainic din toate cele. Cu mult mai trainică mi se pare a fi obstinaţia cu care ne apărăm repetenţia. Nu putem fi ajutaţi, deoarece refuzăm cu incăpăţănare adevărurile care nu ne convin. Tot Andrei Pleşu observa că orice atitudine critică la adresa presei este taxată. Sărăcia argumentelor a creat deja stereotipii tămpe. Cel care critică presa este neapărat antidemocratic, are necondiţionat ceva impotrivă, impotriva libertăţii de exprimare.
Competiţia rămăne deschisă. Unii căştigă concursul, alţii sunt beneficiari ai concursului de imprejurări. In astfel de condiţii doar intersecţiile devin periculoase. Incurcăm sensurile şi priorităţile, riscănd să rămănem intr-un giratori
