Dincolo de concluzia evidenta ca inainte arta culinara cerea mult mai multa pricepere si rabdare, masa nereprezentind un moment grabit, apt sa adoarma o cerinta fiziologica, ci fiind vazuta ca unul din mijloacele de a te respecta pe tine si pe ceilalti, retetele propriu-zise indeamna in macar aceeasi masura la bulimie stilistica pe cit stirnesc apetitul. Cu nu foarte mult timp in urma a aparut, la editura Timpul din Iasi, o noua editie din celebra culegere culinara compilata de M. Kogalniceanu si C. Negruzzi, in 1841, 200 de retete cercate de bucatarie romaneasca si alte trebi gospodaresti. Un cititor mai circotas s-ar putea intreba de ce o carte de bucate este analizata intr-o rubrica de cronica literara. In primul rind, pentru ca bucoavna cu pricina cu greu mai poate fi utilizata astazi ca ghid in bucatarie, interesindu-l mai curind pe filologul cu gust pentru limba neaosa, inca neasezata in prima parte a veacului al XIX-lea, decit pe gospodinele deschise, spre incintarea rasfatatilor consorti, experimentelor (in bucatarie). In al doilea rind, pentru ca nu avem de-a face cu o reeditare oarecare, ci cu una care isi propune sa imbine fericit gustul pentru trufandale gastronomice cu cel pentru poezia inspirata din arta culinara. Sa le iau pe rind. Desigur, cei doi autori intelegeau foarte bine ca rafinamentul festinelor merge mina in mina cu un ridicat etalon de civilizatie, iar inedita lor preocupare nu este straina de programul revistei "Dacia literara", care incerca sa forteze o dezvoltare a literaturii autohtone prin mijloace ce tineau de realitatile si posibilitatile locului. Cine consulta "scara" volumului, s-ar putea sa nu fie tocmai dumirit in privinta unor feluri tare plastic denumite pe atunci; imaginati-va ca ati descoperi in meniul unui restaurant bucate precum "uger de vaca" (da, se pare ca stramosii nostri il consumau ca pe o delicatesa), "brinza zburata