Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 noiembrie 2007 ·

CURS. Leul a pierdut ieri 0,64% in faţa euro, ajungănd la 3,3671 lei/euro, ca urmare a veştilor proaste despre economia Romăniei anunţate luni, precum şi a declaraţiilor guvernatorului Mugur Isărescu. Cursul afişat marţi de BNR, de 3,3671 lei/euro, descrie o depreciere a monedei naţionale cu peste doi bani (0,64%) faţă de euro, de la 3,3458 lei/euro, căt era luni. Cursul la casele de schimb a variat ieri intre 3,4 şi 3,42 lei pentru un euro. (Daniela Ivan)

SCUMPIRI. Preţurile legumelor şi fructelor din Romănia au inregistrat in 2007 unele dintre cele mai rapide creşteri din UE, conform datelor Biroului european de statistică, Eurostat. Romănia este a treia economie din UE in funcţie de creşterea preţurilor la produsele alimentare, după Bulgaria şi Malta.

Privatizare. Societatea saudită Al-Arrab Contracting Co. a cumpărat ieri 62,82% din acţiunile Electroputere Craiova intr-o tranzacţie de 120 de milioane de euro. Pentru pachetul majoritar, saudiţii au plătit 2,34 milioane de euro. Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat că Al Arrab s-a angajat să investească 20 de milioane de euro in dezvoltare şi tehnologizare, 3 milioane in implementarea standardelor de mediu, să asigure o infuzie de capital de 37 de milioane de euro şi, in plus, a preluat datoriile de peste 64 de milioane de euro ale societăţii. (integral pe www.jurnalul.ro)

CURS. Leul a pierdut ieri 0,64% in faţa euro, ajungănd la 3,3671 lei/euro, ca urmare a veştilor proaste despre economia Romăniei anunţate luni, precum şi a declaraţiilor guvernatorului Mugur Isărescu. Cursul afişat marţi de BNR, de 3,3671 lei/euro, descrie o depreciere a monedei naţionale cu peste doi bani (0,64%) faţă de euro, de la 3,3458 lei/euro, căt era luni. Cursul la casele de schimb a variat ieri intre 3,4 şi 3,42 lei pentru un euro. (Daniela Ivan)

SCUMPIRI. Preţurile legumelor şi f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 43 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 11 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 14 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

Ziua Constanta acum 28 minute
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°