Pe şeful diplomaţiei române l-a luat, evident, gura pe dinainte când a afirmat – într-un talk-show, nu într-o manifestare oficială – că indivizii de teapa lui...

Mailat ar trebui „emigraţi” pe undeva printr-un deşert unde am putea achiziţiona o porţiune de teren care să-i adăpostească.

Un diplomat nu are voie, aproape niciodată, să spună ce gândeşte - şi asta ar fi fost prima lecţie pe care dl Cioroianu ar fi trebuit să şi-o însuşească după preluarea – ştiu cu câtă dificultate – a portofoliului Externelor. Un om simplu nu poate fi împiedicat să gândească şi să afirme ceea ce gândeşte – chiar dacă chestiunea respectivă reprezintă un tabu. E vorba, în ultimă instanţă, de sacrosanctul drept la liberă exprimare. Sunt sigur că nu puţini dintre cei care l-au ascultat pe dl ministru i-au dat dreptate, deşi opinia domniei sale nu era mai mult decât o figură de stil, pentru că nu ced că cineva se îndoieşte de imposibilitatea unui atare proiect. Şi nici nu cred – cum s-au grăbit unele organizaţii care consumă bani publici nefăcând nimic altceva decât gălăgie, atunci când li se iveşte câte o ocazie – că dl ministru a emis altceva decât o vorbă „de năduf” şi că i-a trecut prin minte că s-ar putea face în aceste cazuri selecţii pe criterii etnice. Mărturisc că şi mie mi-ar plăcea (am trăit-o doar pe pielea mea) ca cei predispuşi să-ţi dea în cap şi să-ţi ia viaţa pentru ce ai prin buzunare. Ar trebui izolaţi şi puşi la adăpost de tentaţia de a-şi exersa impulsurile pe seama celor alături de care convieţuiesc. Problema care ar trebui să-l pună serios pe gânduri pe dl ministru nu este eventualitatea unei demisii din acest motiv – să fim serioşi – ci gradul îngrijorător de izolare şi de nesimţire pe care-l manifestă nu puţini dintre cei pe care-i trimitem peste hotare, pe salarii uneori mult prea bune, ca să ne reprezinte şi ca să apere interesele conaţionalilor noştri.