Crima romanului din Italia incinge – pentru a nu stiu cita oara – spiritele, atit in tara, cit si – mai ales – in strainatate. intr-o declaratie publica, Theodor Stolojan acuza Ministerul de Externe de incompetenta. insa aceasta incompetenta nu e de ieri, de azi, dupa cum nu e nici nepasarea fata de romanii din afara granitelor, fie ei de la Chisinau sau Roma.

In cazul de fata, crima etnicului rom de cetatenie romana are ca fundament neomogenitatea acestei natiuni, neunitatea poporului.

Nu ne comportam ca un popor, ci ca un amestec de popoare aflate intre aceleasi granite. Romanii nu vor ca romii sa se integreze pentru ca le pasa cu adevarat de ei, ci pentru ca acesta este un semn natural de superioritate – ii ajutam pe cei mai slabi (sau, dupa nuante, mai analfabeti, mai prosti, mai inculti...).

Maghiarii sint priviti fie cu condescendenta, fie cu acel tip de romanism verde care spune „sa stea, dom’le, aici, daca vor, dar sa respecte statul roman“. E drept, unii dintre ei se comporta ca si cum Harghita si Covasna ar fi un fel de rai unguresc pe care diavolii de romani vor sa-l spurce... in final, nici nu ar trebui sa ne mire foarte tare nepasarea autoritatilor fata de ce fac si dreg cetatenii romani, fie ei minoritari sau nu, prin Europa, atita timp cit nu le prea pasa ce se intimpla cu ei prin Romania.

Iata insa ca poporul se revolta, si pe mindria lui ranita, guvernul si ministerul de externe isi construiesc pledoaria apararii. Cum asa, a facut unul o crima, si acum sintem toti niste ucigasi? Un politolog roman, imi scapa numele, discuta la televizor despre esecul lui Traian Basescu in intrevederea cu presedintele ucrainean, Iuscenko, si afirma ca nereusita lui Basescu este, de fapt, esecul intregii natiuni. Or, asa cum Basescu e „al nostru“, asa si toti infractorii r(r)omani scapati prin Europa sint tot „ai nostri“. @