Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri europene pentru biserici

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 8 noiembrie 2007 ·

• Preotii si reprezentantii mediului bisericesc pot primi finantari prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala

Preotii si reprezentantii mediului bisericesc pot primi bani europeni pentru realizarea unor proiecte in domeniu. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) include, ca beneficiari eligibili pentru finantarea proiectelor, institutiile de cult incadrate in grupa B de clasificare, adica de interes local. "In acest moment, avem programate intalniri de informare cu reprezentantii bisericii din trei judete, din Iasi, Botosani si Neamt, urmand ca pe parcurs sa sustinem actiuni de promovare a FEADR si in celelalte judete din Regiunea de Nord-Est. Daca ne raportam doar la judetul Iasi, avem peste 500 de potentiali beneficiari din categoria institutiilor de cult", a declarat Eugen Ticau, director al Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Iasi.

Vor fi sustinute prin fonduri nerambursabile cu pana la 100 la suta din valoarea eligibila a unui proiect, investitiile noi in infrastructura serviciilor sociale, precum crearea de centre de ingrijire pentru copii, batrani, persoane cu dizabilitati. De asemenea, mai pot beneficia de finantari europene si persoanele sau unitatile care isi propun sa faca investitii in patrimoniul cultural, respectiv renovarea obiectivelor de patrimoniu cultural. Valoarea totala eligibila a unui proiect de investitii in domeniul protejarii patrimoniului cultural de interes local poate ajunge la jumatate de milion Euro, adica peste 16 miliarde lei (1,6 milioane RON). Vor primi finantari nu doar proiectele eligibile, ci si proiectele care au fost deja initiate. Astfel, investitiile initiate de catre mediul bisericesc ce cuprind reabilitari ale constructiilor de cult incluse de patrimoniul cultural nation

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 46 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°