Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barliba, smotocit de doctorite

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 8 noiembrie 2007 ·

Ioan Barliba • Prof. dr. Valentina Dorobat si prof. dr. Maria Voroneanu au dat vina pe managerul Spitalului Sf. Spiridon pentru ca nu este caldura in clinicile din Bolta • Medicii trimit bolnavii acasa pentru ca le ingheata mainile pe instrumentar • Atat medicul Dorobat, cat si Voroneanu, stiau de vechimea centralei, dar au asteptat pomana statului pentru a face ceva • Abia acum se face bransarea la sistemul termic centralizat si cam in maximum doua saptamani va exista caldura • Managerul Ioan Barliba sustine ca nu a fost informat macar din primavara pentru a rezolva situatia in timp util • Ieri, muncitorii de la SC CET Iasi SA lucrau la racord, dar lucrarile nu se apropie de final

Dupa ce a incercat sa le rezolve problema agentului termic la clinicile din Bolta, prof. dr. Maria Voroneanu si prof. dr. Valentina Dorobat, ambele cadre didactice pensionabile la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF), l-au gasit vinovat tot pe managerul Spitalului Sf. Spiridon, ec. Ioan Barliba. Desi temperaturile au scazut considerabil, chiar cu 10 grade fata de cele normale pentru luna noiembrie, si mai multe judete au primit avertizare de cod galben, printre care si judetul Iasi, zeci de medici, pacienti, asistente medicale ingheata de frig in Bolta. Ieri, unul dintre medicii de la Ambulatoriul de chirurgie buco-maxilo-faciala a declarat ca prefera sa-i dea pacientului un antibiotic decat sa-i inghete mainile pe instrumentarul stomatologic. Majoritatea bolnavilor sunt trimisi acasa, pentru ca medicii refuza sa lucreze in frig. Seful ambulatoriului, prof. dr. Maria Voroneanu, care nu se afla ieri in cabinet, fiind prea frig pentru a sta acolo, a declarat ca nu are nici o vina. In aceeasi situatie se afla si Clinica de stomatologie pediatrica, condusa de prof. dr. Valentina Dorobat. Aceasta a tinut sa precizeze ca nu are nici o vina ca medicii si pacientii

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 20 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 58 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 4 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Tribunalul București suspendă recuperarea prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu

HotNews acum 3 ore
Judecătorii au dispus suspendarea executării sentinţei penale în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la zece ani de închisoare pentru corupție, se arată într-o decizie a Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Inf

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°