Deja dezbaterea despre sistemul mixt versus sistemul majoritar pur nu mai seamãnã a dezbatere rationalã. Fiecare tinde sã spunã cã cel promovat de tabãra proprie e perfect si celelalte odioase.

Dacã tii cu Bãsescu tinzi sã fii fan al sistemului majoritar. Dacã nu iti place Bãsescu, vrei mentinerea sistemului actual sau adoptarea celui propus de APD. Nu este bine. Trebuie sã calmãm dezbaterea, altfel ne vom trezi cu cine stie ce minune.

Douã intrebãri sinte esentiale. Prima: care dintre cele douã propuneri aflate pe masã este mai bunã pentru Romania? Rãspuns: nu existã un sistem mai bun in sine. Amindouã au avantaje si dezavantaje.

Cel majoritar in douã tururi (sustinut de Bãsescu) duce la majoritãti solide si avantajeazã mai clar partidele mari, in spetã PD si PSD. Acesta este si motivul pentru care insistã Presedintele asupra sa. Sistemul mixt (propus de APD, adoptat de Guvern) nu duce la majoritãti clare, ca si sistemul pe care il avem acum.

Cel mai bun exemplu este chiar situatia din Germania, unde s-a ajuns la o mare coalitie guvernamentalã pentru cã nici unul dintre partidele mari nu a putut forma guvernul. Aceasta este o posibilã slãbiciune a propunerii APD: poate prelungi instabilitatea politicã. Spre deosebire de Germania, Romania nu are cultura compromisului pe politici guvernamentale.

Din acest punct de vedere, sistemul propus de Bãsescu are un plus: partidele mari obtin majoritãti limpezi.

Insã acest avantaj poate fi contracarat printr-un neajuns major al propunerii lui Bãsescu: excluderea partidelor mici si pericolul creãrii unui spectru politic artificial. Cristian Pirvulescu are dreptate cind spune cã nu trebuie sã alegem un sistem electoral in functie de situatia politicã de moment. Amintiti-vã de anii 2002-2003.

PSD era instalat confortabil la putere, avea procente ametitoare in son