Asistent la Universitatea din Craiova si cercetator la universitatea nipona Tohoku, posesor a doua doctorate (in Romania si in Japonia), Catalin Ghita mi se pare, la cei 32 de ani ai sai, una dintre cele mai promitatoare voci din peisajul criticii noastre "academice".
De altfel, tanarul autor a debutat in 2005 cu doctoratul romanesc (Lumile lui Argus. O morfotipologie a poeziei vizionare), pentru a reveni, cateva luni mai tarziu, cu Ipostaze ale actului critic (Editura Universitaria), o culegere de cronici si eseuri in general corecte, dar utilizand uneori un arsenal bibliografic disproportionat de stufos in raport cu obiectul analizei.
Revenind insa la Lumile lui Argus, e de semnalat ca teza de doctorat a fost coordonata de Eugen Negrici. De aici, o incipienta (dar incompleta) relatie de discipolat ale carei urmari se vor observa de-a lungul volumului. Modelul cartii lui Catalin Ghita il constituie, fara indoiala, Sistematica poeziei: Ca si magistrul, tanarul invatacel urmareste sa stabileasca o "paradigma" si niscaiva "tipuri" sau "modele" care sa transeze cateva felii din naravasa poezie vizionara. Asta cel putin in declaratii. Caci, in fapta, pe Catalin Ghita nu-l prea trage inima spre semiotica arida si rigida, ci vrea sa haladuiasca pe cai mari, in speta pe caile comparatismului si ale antropologiei.
Pana atunci insa, punctul de plecare este excelent ales. Catalin Ghita isi imparte cartea in trei sectiuni: Morfologia (unde se urmareste o circumscriere teoretica a problemei), Tipologia I (un amplu eseu despre William Blake, vazut ca un tatane al poeziei vizionare) si Tipologia II (care cuprinde o serie de aplicatiuni pe cinci scriitori romani). Miza volumului se afla concentrata in ultima parte, unde autorul propune doua serii de opozitii: intre viziunile "laice" (ca producere de "lumi suprasensibile") si cele "religioase" (ca "aprehendar
