Dacă românii nu se prea dau în vânt după broderiile oltencelor, străinii nu înţeleg cum asemenea valori se comercializează cu doar câteva sute de euro. Câteva zeci de femei din satul Dacă românii nu se prea dau în vânt după broderiile oltencelor, străinii nu înţeleg cum asemenea valori se comercializează cu doar câteva sute de euro.

Câteva zeci de femei din satul Cezieni reuşesc să ducă mai departe tradiţia de sute de ani a locului. Nu o fac din obligaţie sau din interes material, ci doar din dragoste.

Pentru ii şi cusutul lor. Pasiunea lor a fost de multe ori răsplătită până acum, dar mai puţin de români şi mult mai mult de străini. Broderiile fine, cusute iarna la gura sobei, au trecut de mult graniţa, încântându-le pe europence.

Dacă acestea din urmă nu se dau înapoi de la a scoate câteva sute de euro din buzunar, româncele abia dacă se îndură să plătească un milion de lei vechi pentru o versiune modernă a unei ii, mult mai simplă şi stilizată. Nu de mult, tradiţia a fost reinviată, iar în fiecare an, de "Sărbătoarea Iilor" cele mai frumoase cămăşi sunt premiate.

Am ajuns la Cezieni pe la mijlocul unei zile friguroase de noiembrie. Gerul îi băgase pe săteni în case, lăsând uliţele şi curţile pustii. Doar lătratul câinelui, neliniştit de prezenţa unor străini, îi mai scotea pe la poartă.

La Maria Grigorie am făcut primul popas, căci a fost şi prima care a ieşit la poartă, să vadă ce se întâmplă pe uliţă. Nu s-a arătat prea mirată când i-am spus că vrem să-i vedem iile, dar ne-a avertizat: "O să dureze"! Şi a avut dreptate, căci a început să scoată de la naftalină, de pe umeraşe, câteva zeci de ii, care mai de care mai arătoasă.

"La asta am lucrat toată iarna, dar a fost premiată acum trei ani", ne spune tanti Maria, indicându-ne o ie la care, se pare, că ţinea ea cel mai mult şi îşi pune o a doua pereche de ochelari