Vizita lui Traian Băsescu în Norvegia ar trebui să fie una istorică. În primul rând pentru că naţia româna s-ar putea lămuri definitiv asupra a două chestiuni controversate: este sau nu Norvegia republică? Face sau nu parte din Uniunea Europeană? La ambele întrebări a dat răspunsuri afirmative reprezentantul cel mai competent al Preşedinţiei – cel care se ocupa la vremea respectivă de alcătuirea programului vizitelor pe care noul preşe-dinte urma să le întreprindă de-a lungul şi de-a latul lumii. Din păcate, dna Udrea – căci despre dânsa este vorba – nu a supravieţuit prea mult afirmaţiilor sale nonşalante, făcute într-o emisiune de televiziune, prin care a pus o etichetă aproape definitivă asupra calităţii şi competenţei staff-ului pe care şi-l alesese Traian Băsescu. La aproape trei ani de la „eveniment”, preşedintele se încumetă să viziteze regatul Norvegiei şi să vadă cum se descurcă această ţară care nu face parte din Uniunea Europeană, încât a ajuns să aibă cel mai ridicat nivel de trai din Europa. Poate că una dintre primele concluzii pe care le-a tras Traian Băsescu a fost aceea că Norvegia, datorită climei sale, a avut şansa de a nu atrage cohortele migratoare de ţigani care au preferat temperaturile sudului însorit. Este, dealtfel, o realitate istorică, ba chiar aş spune geopolitică, aceea că ereditatea zămislită sub soarele torid al Indiei i-a purtat pe ţigani mai ales spre sudul continentului, unde viaţa e mai uşoară şi cheltuielile de încălzire mai mici. Mi se pare o potriveală plină de tâlc faptul că în aceste zile, cei doi „şefi” aflaţi într-o aproape perpetuă râcă, au ales direcţii diferite de deplasare: în timp ce Tăriceanu a luat drumul istoric al Romei, încercând să-i convingă pe romani că romii nu sunt români, Băsescu s-a deplasat spre nordul plin de fiorduri, unde le-a explicat urmaşilor vikingilor că el se trage direct de la Roma – dovada şi num