De cate ori — dupa o actiune cu start bun, dar cu final ratat ori fara final — nu am auzit, de la reprezentantii diferitelor autoritati ale statului, scuza "Nu avem ce face. Atat prevede legislatia."? Sau de cate ori am auzit, in ultimii ani, raspunsul acesta, raportat la una si aceeasi problema, in care doar numele celor care o genereaza se schimba? In prima faza probabil majoritatea am avut tendinta de a considera invocatul vid legislativ drept o scapare a reprezentantilor puterii legislative, generata de ineditul unei situatii. Dupa ani de zile, in care ineditul s-a transformat in obisnuinta, la fel, scuza cu lipsa legislatiei, inclinam sa credem ca nu mai e vorba despre scapare, ci doar de arta de a inchide ochii in fata unei probleme cauzatoare de pierderi statului, dar aducatoare de profit unuia sau altuia dintre grupurile de influenta.
De cate ori ati avut curiozitatea sa accesati pagina web a Senatului sau a Camerei Deputatilor, pentru a vedea ce initiative legislative, ce interpelari au facut cei pe care i-ati votat pentru a va reprezenta in Parlament si a rezolva problemele comunitatii din care faceti parte? Ar fi educativ si indicat sa o faceti. Sa vedeti cine, ce propune si cum isi sustine cauza. Veti vedea proiecte de legi utopice — inutile si in care a existat atat de multa implicare incat, in momentul in care-i intrebi ceva din continutul acestora, ii debusolezi complet — veti sesiza proiecte de legi cu dedicatie, aducatoare de deservicii si pierderi statului, dar aducatoare de venituri unor grupuri restranse, ori veti vedea cu cata gratie sau cu cat tupeu ingnora problemele cu adevarat stringente, de care ne lovim cu totii : noi, ca spectatori ai unor astfel de scene, politistii, procurorii, magistratii, ca reprezentanti ai puterii executive sau judecatoresti, aplicanti ai deciziilor luate dupa cheful si interesul reprezentantilor puterii le