Chiar si dupa standardele Bruxelles-ului, unde retorica si realitatea duc vieti separate, saptamana aceasta a fost socanta. Momentul culminant, la 6 noiembrie, a fost prezentarea, de catre Comisia Europeana, a raportului sau anual privind tarile care asteapta in continuare integrarea in Uniune.
Cotidianul The Economist, citat de Rador, scrie ca, de-a lungul anilor, Comisia a incercat sa faca procesul de aderare cat mai tehnocrat posibil, in speranta ca dinamismul procedural il va putea impinge peste lacunele politice.
Ca de obicei, rapoartele de anul acesta au avut un ton anost, amestecand criticile elegant cocolosite (in Croatia, "conceptul conflictului de interese este putin inteles") cu laude usor alarmante (plangerile referitoare la tortura din Turcia sunt in scadere, Albania are o noua lege destinata "instigatorilor certurilor sangeroase").
Un document strategic insotitor a determinat mai multa agitatie, amintind guvernelor nationale de ce este importanta mentinerea portilor deschise. Extinderea UE a facut Europa mai democratica si stabila, a reunificat un continent candva divizat si a injectat competitivitate unui bloc doar pe alocuri pregatit pentru globalizare.
Dar apoi a venit momentul edificator, o data cu invazia stirilor de ultima ora.
Chiar in timp ce sefii largirii pledau pentru acordarea cetateniei UE pentru milioanele de turci, croati si alti locuitori ai Balcanilor pe "termen mediu pana la lung", alte oficialitati se confruntau cu evenimentele din Italia, unde guvernul a adoptat un decret pentru a permite expulzarea imigrantilor comunitari considerati o amenintare la adresa ordinii publice.
Oficialitati ale Comisiei au confirmat ca libertatea de deplasare a unui cetatean al Uniunii Europene poate fi astfel ingradita, cat timp expulzarile nu vizeaza un intreg grup etnic sau nationa
