Nu, vă asigur că nu citiţi. Ca să înţelegeţi acest, să-i spunem, deficit al dumneavoastră, trebuie să mergeţi la o carte a lui Radu Cosaşu. A apărut cu treizeci şi ceva de ani în urmă sub titlul „Un august pe un bloc de gheaţă” şi a fost reeditată de curând ca „Supravieţuirile 6. În jungla unui bloc de gheaţă”.
Autorul a împachetat-o acum laolaltă cu un text din ciclul de scrieri care reprezintă lucrarea vieţii lui, „Supravieţuiri”: în acest text e vorba de o călătorie la Moscova, petrecută în octombrie 1969, la scurt timp după invadarea Cehoslovaciei.
Dar nu mă voi referi la acest text, în care personajul lui Cosaşu pare să atragă, ca un magnet sau ca un Charlot, toată pilitura (incidente, nefericiri, crize de inimă, şovinisme, politrucisme) conţinută de nesfârşita capitală. Acest text, impecabil şi neserial, ca să nu spun mai mult, ar merita o cronică aparte.
Acum vreau să spun doar de Cosaşu & ziare (adică de vechiul „Un august pe un bloc de gheaţă”). Mulţi au colecţionat sau colecţionează ştiri. Înainte se decupau şi se lipeau într-o agendă, acum pot fi salvate în foldere din memoria unui hard disk.
Asta a făcut şi Cosaşu. A cules, păstrat şi prelucrat/ comentat cele mai neobişnute ştiri venite pe agenţii în 1968-1969. Neoriginal, nu? Neah, dar nu asta-i poanta. Esenţial în ceea ce oferă Cosaşu este know-how-ul, nu lista de anecdote reale (deşi vă recomand să păstraţi şi lista: e tare). Know-how-ul identificării şi citirii unor ştiri. Cosaşu e aici – cum să spun, că nu găsesc cuvântul? – foarte la domiciliu.
Foarte acasă. O lectură dez-alienantă – aşa i-aş spune cărţii făcute de Cosaşu din ştiri de ziar. În dublu sens: acela al felului în care Cosaşu citeşte şi comentează ştirile (intim, patetic, familiar, foarte uman) şi acela al felului în care le transmite mai departe, către cititorul său.
Care o fi el. Şi care, întâmplător,
