Daca, asa cum spunea Andrew Jackson, "un om curajos face cat o majoritate", atunci putem afirma ca acum 30 de ani, in noiembrie 1977, presedintele egiptean Anwar Sadat a fost un asemenea om. Oferta sa de pace catre Israel a uimit Orientul Mijlociu, a mers, asa cum chiar el spunea, "pana la capatul lumii" (Knessethul din Ierusalim) si a reusit astfel sa transforme radical politica din regiune.
Din acel moment, problema arabilor nu mai era cum sa distruga Israelul, ci cum sa ajunga la un aranjament cu acesta. Prin spectaculosul salt in viitor, Sadat le-a aratat liderilor arabi realitatile unei lumi in schimbare.
Deschiderea lui Sadat catre pace se nastea dintr-o analiza strategica la rece a echilibrului regional de putere. Era limpede pentru el ca Israelul, o putere nucleara, se dovedise in octombrie 1973 invincibil intr-un razboi conventional, razboi pe care de altfel Sadat insusi nu se asteptase nicidecum sa-l castige in momentul in care pornise la atac.
Adept al dictonului lui Clausewitz – razboiul este o continuare cu alte mijloace a politicii –, Sadat a trimis armata egipteana dincolo de Canalul Suez pentru a declansa un proces de pace. Invins din punct de vedere militar, decizia lui Sadat de a merge la Ierusalim i-a asigurat victoria politica.
Pentru fiecare dintre incercarile lor rudimentare si lovite de esec de a distruge Israelul, arabii recursesera la sprijinul militar sovietic. Sadat stia insa ca o strategie de pace cu Israelul necesita o alianta cu Statele Unite. Aceasta alianta era un obiectiv atat de vital pentru Sadat incat cineva s-ar putea intreba la modul cel mai serios care era de fapt prioritatea in strategia sa.
Poate ca Sadat ar fi optat sa obtina alianta cu americanii fara a face pace cu Israelul – daca i-ar fi fost posibil. Dar nu putea si stia acest lucru. Cand generalul Gamasy, arhitectul razboiului din 1
