De-a dreptul mişcător motivul invocat de colegul Bogdan Chiireac în scrisoarea de demisie din echipa de conducere a cotidianului „Gândul”: „...înţeleg să mă retrag într-un moment în care în România asistăm la o confuzie gravă a valorilor economiei de piaţă, dublată de o companie furibundă de decredibilizare a presei”. Dacă n-ar fi plasată, pe aceeaşi pagină cu opinia şefului său de gazetă, am putea să jurăm că dl Chireac este unul dintre apostolii deontoşogiei care se jertfeşte pe sine pe altarul credibilităţii presei. Numai că dl Cristian Tudor Popescu, aici în situaţia de a poza într-un mare naiv, care nu îndrăzneşte nici măcar să-şi suspecteze confraţii din bătălia pentru egalitatea în faţa legii (dacă sloganul mai e valabil în vreun fel), pune lucrurile la punct: „Dincolo de coduri şi reguli, lăsându-ne pe noi, colegii lui, să aflăm din dezvăluirile de presă despre această calitate a sa , paralelă cu cea de jurnalist, dl Chirieac a lovit în prestigiul şi credibilitatea ziarului”. Mâhnirea preşedintelui Clubului Român de Presă e de înţeles. Nu este comod să dai de ceea ce de regulă cauţi pe la alţii, în propria ta ogradă, şi să mai şi constaţi că povestea nici măcar nu e nouă. Ci că datează încă de pe vremurile în care acelaşi Bogdan Chirieac făcea pantofii fostului premier într-o emisiune de televiziune de care la vremea respectivă ziarul (cu titlul de atunci) se delimita, dar nu condamna, pe motiv că osanalele erau înălţate în timpul liber al gazetarului şi pe alte coarde decât cea scrisă în gazeta proprie.

Desigur, ne putem întreba: la urma urmei, ce-a făcut Chirieac? N-a furat, n-a înşelat, s-a îmbogăţit doar, pe căi colaterale, pentru că se ştie că din presă nu se pot îmbogăţi decât unii. Ba, nota bene, dânsul pare să fi înţeles mai bine decât alţii filosofia economiei de piaţă şi mecanismele ei, pe care le-a aplicat cu succes. Dovadă, beneficiile pe ca