Divinitatea băsesciană presupune şi delegări de sfinţenie. Zeul Boc sau muza Udrea, titanul Stolojan sau marmoreeanul Videanu sunt şi ei admişi in Olimpul prezidenţial. Procedura in sine e căt se poate de simplă şi de inspiraţie medievală. Devine zeitate-delegată cel/cea care ingenunchează in faţa zeului şi ii jură supunere. Olimpienii nu mai fac parte nici ei din "clasa politică", nu se "expiră", avănd termenul de garanţie nelimitat şi, ca atare, şi nu trebuie schimbaţi.

In sfărşit, Traian Băsescu a reuşit să afirme, succint şi fără ocolişuri, ceea ce sugerează, in fapte şi vorbe mai lungi, de trei ani: "Avem o clasă politică expirată. Clasa politică nu e capabilă să deservească interesul public". "Avem", adică "au". El şi mai cine? Nu era mai corect să spună "suntem"?

Acest spaţiu e prea strămt pentru o analiză adevărată a problemei, adică a stării in care se află clasa politică de la noi. Dacă veţi pune cap la cap articolele publicate de mine pe această temă, veţi avea o imagine despre felul cum găndesc şi despre argumentele pe care, spre deosebire de şeful statului, mă străduiesc să le aduc atunci cănd trag concluzii. Astăzi o să mă rezum la un aspect colateral dar nu mai puţin important.

Traian Băsescu nu se consideră parte din clasa politică romănească. Aceasta e şmecheria fundamentală pe care se bazează construcţia de imagine din mandatul său. Nu e un om ales de oameni ci este o divinitate, coborătă cu hărzobul din cer, să rezolve nemernicia celor care au condus ţara pănă azi.

Ideea in sine nu e nouă. Monarhiile antice, cu deosebire cea egipteană, se revendicau direct din divinitate, altfel spus faraonul era chiar zeul. La romani, Augustus s-a proclamat şi el zeu, pentru că era "fiul" lui Cezar pe care tot el l-a proclamat zeu. (Pare un fel de joc piramidal dar a funcţionat). In Europa Evu