Ion Budai Deleanu isi numea epopeea sa sau „jucareaua“, in anul 1800, Tiganiada sau Tabara tiganilor – poemation eroi-comico-satiric. Epopeea se deschide cu un „Prolog“ si o „Epistolie inchinatoare, catra Mitru Perea, vestit cintaret!“ in care asa-zisul autor, Leonachi Dianeu, se automotiveaza argumentindu-si demersul, de ce unde si cum s-a apucat de scris. Nu vreau sa reiau analiza Tiganiadei cu toata problematica si straturile ei fascinante.
Vreau doar sa arat cum anume erau perceputi tiganii de Budai, si implicit, in epoca, lucru care l-a indemnat pe scriitor sa-i aleaga ca protagonisti ai epopeei sale comico-satirice.
Iata ce scrie Leonachi Dianeu in argumentul sau pe care il trimite distinsului Mitru Perea: „in urma, cu oaste care fu trimisa la Eghipet, m-aflai si eu. O, cu cita bucurie faceam eu acea calatorie, socotind ca acolo voi s-aflu doara cuibul stramosilor nostri si neamul nostru adevarat!… Caci auzisam totdeauna, si deobste sa zice, cum ca soiul nostru tiganesc sa trage de la Eghipet si purcede din faraonii cei slaviti. insa, iubite Pereo, in zadar fu toata cercarea mea, ca nu aflai nice o umbra de adevaratii stramosii nostri; si ma incredintai spre mihnirea mea cum ca tiganii nostri si la Eghipet tot aceiasi sint ca si pe la noi, adeca defaimati si de toti urgisiti, ce nu vor sa pazasca nice o rinduiala sau sa sa imbunatateze cu naravuri mai polite (civilizate, n.m.), sau sa-si lumineze mintea cu invataturi alese“. Desi e tigan, in numele adevarului istoric pseudo(autorul) nu cosmetizeaza adevarul istoric si, cu riscul ca va supara pe unii, povesteste lucrurile exact asa cum s-au intimplat. in plus, isi lanseaza epopeea pe post de model, de fapt de antimodel, pentru ca „fiind eu tigan ca si tine, am socotit cuvios lucru de a scrie pentru tiganii nostri, ca sa sa preceapa ce feliu de stramosi au avut si sa sa invete a nu face si ei d
