Deşi pentru noi, europenii, orezul nu este un aliment de bază şi nici plantă rituală, aşa cum este pentru asiatici, el este ingredient principal pentru numeroase preparate romăneşti, sărate sau dulci.
Deşi pentru noi, europenii, orezul nu este un aliment de bază şi nici plantă rituală, aşa cum este pentru asiatici, el este ingredient principal pentru numeroase preparate romăneşti, sărate sau dulci.
Istoria orezului a inceput in sud-estul Asiei unde, in stare sălbatică, se intrebuinţa ca hrană incă din vremuri străvechi. După primele culturi amenajate in India şi China, incepe să fie cultivat in insulele Indoneziei şi ale Japoniei unde, pănă in secolul al XVII-lea, constituia moneda principală de schimb. Pentru aceste zone, orezul este străns legat de religie, avănd un suflet puternic şi foarte sensibil. De asemenea, este o plantă sacră, dar şi personificare a zeiţei Dewi Sri.
ALIMENT DE BAZÃ.... In Asia, orezul este un aliment de bază şi, asezonat cu diverse condimente sau ierburi, se mănăncă de două sau de trei ori pe zi. Incă de pe vremea lui Teofrast, din cartea sa "Cercetarea plantelor" aflăm că "indienii cultivau in cantitate mare un fel de plantă - oryzon - care seamănă cu grăul, din care fierbeau un fel de terci." Aristotel aminteşte că din orez se prepară un fel de vin. La asiatici, de cele mai multe ori, orezul este servit pe o frunză de palmier, pe care se formează un dumicat cu măna dreaptă (stănga este considerată impură).
DIVERSITATE. In ţara noastră, orezul a fost cunoscut abia in anul 1749, cănd un grup de italieni milanezi obţinea primele recolte in Banat. Fie că este fiert in supă de găină sau in apă simplă, cu carne, cu măsline, urzici, spanac sau cu legume puţin călite, orezul este gustos şi sănătos. De asemenea, pilaful se poate prepara şi ca desert, dacă se fierbe in lapte cu zahăr