Protestul brasovenilor facea primele ocoluri ale lumii, in depese, marturii fracturate, speculatii. O zi de alegeri falsificate a fost transformata de oamenii reali ai socialismului utopic in prima deflagratie de proportii a mamaligii. Au existat demonstratii ale studentilor in 1956, in culisele revolutiei anticomuniste de la Budapesta, si apoi o greva a minerilor, in 1977, in plina gestatie a Solidaritatii poloneze. De fiecare data insa, pactul de rusine si sange al Razboiului Rece a fost mai puternic.
Anii ‘80 ai secolului trecut adusesera insa modificari esentiale de scena si partitura. Un Papa polonez, de doua ori anticomunist, asadar, liderul unei comunitati de un miliard de crestini catolici, si un secretar general sovietic care cerea brusc transparenta si restructurare in interiorul mormantului, doar-doar lespedea ramane la locul ei, devenisera contemporanii unui lider roman primitiv si grandoman. Licarul lui de demnitate nationala si sistematizarea curtii inchisorii marxist-leniniste se transformasera in opusul lor: neostalinistul Ceausescu darama biserici si orase romanesti, nesovietice, infometa copiii Romaniei, nerusi, asista cinic la moartea mamelor romane care refuzau sa-i mai aduca intr-o astfel de lume. Semimitul conducatorului luminat de la gurile Dunarii fusese dezlegat si spulberat. Atunci, in noiembrie 1987, o rascoala a muncitorilor de la Brasov a fost inceputul de dovada scrisa a necrologului dictaturii Ceausescu.
Intre primele marturii de care am avut parte atunci la Europa Libera – postul de radio american, in limba romana, care a vorbit primul si cel mai complet despre demonstratia de la Brasov – a existat si un film. Unul singur. Un turist nordic aflat intr-o camera a hotelului Aro a filmat asediul asupra Consiliului Judetean, de unde au zburat pe geam portretele lui Ceausescu si portocalele odraslelor nomenclaturii
