Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Nicolae Popa, a calificat joi ca "ingerinta" intrebarea a trei reprezentanti ai Comisiei Europene care au venit la Bucuresti pentru a se interesa de restituirea marilor dosare de coruptie la Parchet pentru refacerea urmaririi penale, informeaza NewsIn.
El a explicat ca a considerat acest aspect ca fiind o "ingerinta", intrucat poate afecta derularea normala a procesului.
"Ei au pus intrebari, au fost interesati de restituirea unor cauze la Parchet. Am considerat atunci ca este o intrebare care poate sa afecteze derularea normala a procesului. Mi s-a parut ca intrebarea pusa de echipa Comisiei Europene este o ingerinta", a declarat Popa.
Presedintele Curtii Supreme a explicat ca, in opinia sa, marile dosare de coruptie au fost retrimise la Parchet din cauza unor modificari facute in legea penala de Monica Macovei.
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis, in luna octombrie, restituirea la Parchete, pentru refacerea urmaririi penale, a mai multor mari dosare de coruptie printre care, "Zambaccian" si "Matusa Tamara" in care urma sa fie judecat pentru coruptie fostul premier si lider al PSD, Adrian Nastase.
Tot prin decizii ale Curtii Supreme a fost restituit si dosarul Loteria in care era inculpat George Copos. De asemenea, alte instante au decis restituiri in cazul Rompetrol si Rafo. Inalta Curte a restituit joi si dosarul lui Serban Mihailescu, ultimul al unui demnitar care se mai afla pe rolul instantelor.
Presedintele ICCJ a mai criticat faptul ca, in timpul mandatului Monicai Macovei, au existat trei coduri penale si ca fiecare ministru care vine la conducerea Ministerul Justitiei doreste propriul cod.
Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Nicolae Popa, a calificat joi ca "ingerinta"