Sunt momente in viata in care, oricum ti-ar sta corpul, sufletul ti-e in genunchi. (Edgar Jeffries) Sunt convinsa ca momentele de ingenunchere psihica exista in viata fiecaruia dintre noi. Ca, oricat de tare pari la suprafata, oricat de puternic si de stapan pe situatie te arati in fata celorlalti, sufletul tau simte ca se stinge. Cred ca nu exista om pe planeta asta care sa nu se fi simtit vreodata sfarsit, lipsit de viata si de puterea de a mai lupta. Insa, mai stiu ca noi, romanii, oricat de terminati am fi avem placerea ipocrita de a ne arata perfect intregi, in ciuda sufletului nostru spart in mii de bucatele. Si, cam la fel sta situatia cu noi acum, cand intreaga Europa ne ponegreste din cauza ispravilor din Italia. Ne aratam neafectati, discutam putin detasati, dar totusi revoltati, ne aparam si dam contraexemple. Incercam sa ne facem dreptate cu o mina prefacut calma, incercam sa aratam lumii ca greseste, insa, in sufletul nostru, stim ca in toate acuzele exista un sambure de adevar. Pe de alta parte, ne-am dori sa avem sprijinul guvernantilor, ajutorul real venit din partea unora care au fost alesi sau numiti sa ne reprezinte in lume si, cu toate acestea, ei ne fac de bafta, nicidecum nu ne aduc faima pierduta. Il auzim pe Cioroianu vorbind de deportari, in contextul in care un Musollini vrea sa ne vina de hac in "cizma". Il vedem la televizor cum se pupa frateste cu liderul rromilor din Roma, ca si cum toata vrajba italienilor ar fi o gluma, ca si cum ne-am juca de-a razboiul in curtea scolii. Ne vedem mai marii tarii neinteresati, vedem intreaga Europa revoltata, iar pe ai nostri calmi ca niste bebelusi care abia s-au desprins de sanul mamei. Presa vuieste, televiziunile nu mai contenesc, iar furtuna intr-o carcasa de televizor la care asistam parca nu este reala. Ajungem sa ne intrebam daca nu cumva tocmai mass-media a dat valentele astea "razboiului