>> Artistul va susţine astăzi la Bucureşti un spectacol pentru care nu mai există de mult timp bilete. Tudor Gheorghe, acel artist complet şi adorat de foarte multe generaţii, le oferă >> Artistul va susţine astăzi la Bucureşti un spectacol pentru care nu mai există de mult timp bilete.
Tudor Gheorghe, acel artist complet şi adorat de foarte multe generaţii, le oferă mâine bucureştenilor o seară de vis graţie spectacolului său intitulat "Parfumul nebunelor dorinţi", care va avea loc la Sala Palatului. Aflat în turneu naţional cu acest nou proiect de muzică interbelică a mahalalelor, Tudor Gheorghe a mai avut concerte în Iaşi, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj.
Tudor Gheorghe este artistul la ale cărui spectacole, de ani de zile, nu se mai găsesc bilete cu mult timp înainte de seara concertului. Şi în cazul celui programat mâine seară, acest lucru este valabil, aşa că organizatorii au decis deja să mai programeze un spectacol în data de 9 decembrie.
"Parfumul nebunelor dorinţi" este, de fapt, o continuare a concertului de anul trecut, intitulat "Calvarul unei inime pribege", dar în cadrul lui vor putea fi ascultate creaţii muzicale din perioada interbelică.
După încheierea turneului de mare succes, artistul le-a promis fanilor săi că va scoate pe piaţă un material discografic ce va purta numele actualului proiect. Actorul Tudor Gheorghe, care pare că trăieşte doar pentru Artă, care îşi înveşmântează de o viaţă sufletul în muzică, legănând lumea pe acorduri extraordinare, şi care are un număr mare de fani chiar şi printre "rebelii" tineri ai mileniului al treilea, are pentru fiecare spectacol un gând...
"Nici un gând poetic sau muzical nu l-am lăsat nedus până la capăt. Nu mi-au plăcut lucrurile făcute pe jumătate. Noul spectacol din repertoriul meu - eu pot spune că am un repertoriu de spectacole, nu de cântece - decurge firesc, din r