Aproape că uitaserăm că SIE n-are şef de când Elvis şi-a luat copilul şi s-a dus acasă ca să se apuce de scris. Am bănuit ceva abia când a explodat bomba „Mailat” în Italia, despre care autorităţile noastre ar fi trebuit să fie prevenite în vreun fel de către cei pe care-i plătim bine să tragă cu ochiul şi urechea la ce se întâmplă pe acolo pe unde există si interese româneşti (nu spionaj – căci de aşa ceva nu mai poate fi vorba în ţări cu care ne aflăm în aceeaşi barcă NATO). Serviciul de Informaţii Externe a ieşit din colimatorul public încă de după criza ostaticilor din Irak, repărând temporar, odată cu perlele scoase pe gură de către necoptul director pus de Băsescu mai mare peste spioni. Pentru cei mai mulţi dintre noi, SIE există doar pentru a primi bani de la buget-cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.
Instituţia trebuie, însă, dotată regulamentar, cu un director. Era de datoria preşedintelui ţării, care are în fişa postului această responsabilitate, să o facă, după ce scaunul de director a rămas vacant. N-a făcut-o, pentru că a preferat să nu se complice, mulţumindu-se să lucreza cu unul dintre adjuncţii agreaţi de el. Acuma circulă zvonul că s-a hotărât să pună şef. Pe cine credeţi? Pe Mihai-Liniuţă-Răzvan Ungureanu. Băiatul acela care a fost ministru de Externe şi nu ştia cui să dea raportul mai întâi: şefului de partid sau şefului statului. Băiatul acela căruia i s-a promis primul loc pe lista la europarlamentare, drept compensaţie, ofertă la care nici nu s-a obosit să răspundă , prea ocupat fiind cu multele responsabilităţi care-i revin la un organism decorativ, rămas de pe timpul războiului din Iugoslavia, numai bun de sinecură într-un oraş frumos cum e Viena, unde soţia sa are şi ea o slujbă bună.
De ce s-a gândit Băsescu tocmai la Ungureanu? Pentru cel mai simplu motiv cu putiinţă: i-a devenit, de când cu manevrelr acestea, profund antipatic