IN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Visam demult să vizitez Bucovina şi Maramureşul. Nu apucasem pănă acum, deoarece in tinereţe am bătut mai mult munţii şi plajele.
IN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Visam demult să vizitez Bucovina şi Maramureşul. Nu apucasem pănă acum, deoarece in tinereţe am bătut mai mult munţii şi plajele.
Aşa că anul acesta in concediu am pornit intr-un pelerinaj de două săptămăni prin nordul ţării. Am mers mult şi am făcut şi mai multe fotografii. Peisaje, cascade, munţii prăvăliţi, păduri decimate, saline mai mari decăt mall-urile, tradiţii, porturi populare şi... bineinţeles, mănăstiri. Multe mănăstiri, din lemn sau din piatră, arhitecturi impresionante ca stil şi vechime, impodobite din belşug cu flori de-ţi luau ochii. Autocare pline se opresc la porţile mănăstirilor şi oamenii incep să se scurgă pe alei, in şiruri ce nu se mai termină pănă la sfărşitul programului de vizitare.
Dar cam in toate curţile mănăstirilor am observat un fenomen. Dacă te uiţi pe unde calci, prin grătarele de piatră care acoperă şanţul de scurgere al apei de ploaie iţi fură privirea mici sclipiri. Şi nu sunt ale apei din canal. Sunt bani. Multe monede, iar cănd priveşti mai bine vezi şi bancnotele, destul de mari. Cred că s-ar aduna o mică avere dacă cineva şi-ar bate capul să-i străngă din canal. Am intrebat o măicuţă care este explicaţia, găndindu-mă că e vreo tradiţie de care are cunoştinţă. A ridicat din umeri, spunăndu-mi: "Unii n-au ce face cu banii şi ii aruncă".
Mai departe, in Maramureş, la o altă mănăstire de o frumuseţe ieşită din comun, am intălnit acelaşi obicei. Intr-un mic lac pe care se răsfăţau nişte bobocei... din plastic (singurul element artificial de altfel din peisaj), căteva persoane cocoţate pe podeţul ce-l traversa aruncau de zor bani in el. Probabil canalizarea pluvială din Bucovina şi i
