„Înţeleg să mă retrag într-un moment în care în România asistăm la o confuzie gravă a valorilor economiei de piaţă“. Aşa spune Bogdan Chirieac în scrisoarea sa de demisie. Nu e prima dată când aud lecţii de capitalism de la oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu subiectul. Poate doar dacă prin capitalism înţelegem să îţi foloseşti forţa mediatică pentru a face afaceri cu statul.

Publicaţiile serioase din Occident le cer ziariştilor să evite până şi aparenţa unui conflict de interese. Ziariştii de la publicaţiile financiare nu joacă la bursă, pentru că ar putea folosi acolo informaţiile aflate în calitate de jurnalist sau pentru că ar putea influenţa bursa prin ce scriu. Noi, în România, suntem departe de asemenea griji. Pur şi simplu, dezbatem dacă un şef de ziar are dreptul să vândă tehnologie de securitate oficialilor pe care îi critică sau îi laudă. Numai într-un mediu moral decăzut se poate ridica această dilemă. Iar un om care se ştie cu musca pe căciulă, Sorin Roşca Stănescu, îi face cretini pe cei care îi contestă dreptul de a face asemenea afaceri.

Bogdan Chirieac s-a aflat într-un conflict de interese mare cât Casa Poporului. L-am auzit spunând că afacerile sale nu au interferat cu activitatea jurnalistică. Poate că are dreptate, poate că scria editoriale de atacat concurenţa din pasiune, iar profiturile veneau ca un beneficiu suplimentar şi surprinzător. Dar nu aceasta este chestiunea esenţială. Întrebarea corectă e: putea Chirieac să îşi folosească influenţa mediatică pentru a aduce contracte firmei respective?

O firmă care vinde tehnologie instituţiilor de stat se orientează spre cei care pot să deschidă uşi. Iar un om care apare toată ziua la televizor, care trece drept editorialist influent şi perpetuu candidat la şefia Ministerului de Externe poate aduce contracte. Pentru ce altceva ar fi avut nevoie Motorola de Bogdan Chirie