Am incercat o gluma ironica in primul articol din seria privind traseul in justitie al dosarelor fostului premier. Spuneam acolo ca dl Nastase cere justitiei sa nu-l trateze ca pe un bloger (adica un om obisnuit) ci ca pe un ministru » prim-ministru, ceea ce nu ar fi tocmai corect. Ei bine, se poate spune, parafrazand expresia engleza, ca gluma e pe mine, si e de-o veselie nebuna, sufocanta.
Dovedind ca justitia din tara asta e o gluma ironica, sugestia mea a fost, pur si simplu, luata in serios. A devenit chiar precedent.
Primul pas a fost facut de Curtea Constitutionala. Interpretand... creativ textul legii fundamentale, curtenii au stabilit ca si fostii ministri trebuie sa fie protejati de urmarirea penala la fel ca ministri in functie. Al doilea pas a fost facut de ICCJ.
Nu ma refer la faptul ca au decis ca dl Nastase trebuie sa beneficieze de decizia CCR, cu asta sunt intru-totul de acord, asa cum am mai spus. Ma refer la faptul ca aceeasi inalti judecatori au decis ca intreaga urmarire penala trebuie refacuta. As vrea si eu sa inteleg cum se poate justifica decizia asta.
Editorialul Cotidianului trateaza decizia din punctul de vedere al bunul simt si logicii simple:
Ramin valabile actele de urmarire penala realizate in perioada in care legea raspunderii ministeriale nu impunea aviz de la Cotroceni si pentru fostii ministri? In exact 17 rinduri, pline de logoree juridica si lipsite de orice motivatie, inaltii judecatori zic ca nu. Ca trebuie refacute si actele de urmarire penala efectuate inainte de decizia Curtii Constitutionale.
Asta ridica o problema pe care am mai comentat-o: ce ar fi trebuit sa faca atunci procurorii? Sa ceara un aviz pe care legea in vigoare atunci nu-l prevedea? Si daca-l cereau, pe ce baza legala l-ar fi dat Cotroceniul? Si daca presedintele dadea totusi avizul, nu sa
