Sambata, 24 noiembrie, este ziua dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European, si desi campania electorala ar trebui sa fie incheiata la ora aceea, o "baie de multime" nu strica nici unui politician. Astfel ca, la doar jumatate de ora distanta, Traian Basescu si Ion Iliescu vor participa la doua lansari de carte, care au loc la Targul Gaudeamus, scrie "Gandul" de miercuri.
Traian Basescu va fi prezent la evenimentul dedicat publicarii in volum a "Raportului final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania", programat la ora 12, la standul Editurii Humanitas.
Jumatate de ora mai tarziu, si fostul sef de stat, Ion Iliescu, participa la lansarea volumului "Un adevar incomod" al fostului vicepresedinte american, Al Gore, editat de Rao.
Dincolo de posibila intalnire a presedintilor, Targul Gaudeamus care se deschide miercuri anunta, ca de fiecare data, mai multi participanti decat in anul precedent si un spatiu mai mare.
Reducerile, noutatile editoriale si o expozitie dedicata lui Gabriel Garcia Marquez sunt atuurile acestei editii.
Gaudeamus isi deschide, miercuri, portile pentru a 14-a oara
Sambata, 24 noiembrie, este ziua dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European, si desi campania electorala ar trebui sa fie incheiata la ora aceea, o "baie de multime" nu strica nici unui politician. Astfel ca, la doar jumatate de ora distanta, Traian Basescu si Ion Iliescu vor participa la doua lansari de carte, care au loc la Targul Gaudeamus, scrie "Gandul" de miercuri.
Traian Basescu va fi prezent la evenimentul dedicat publicarii in volum a "Raportului final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania", programat la ora 12, la standul Editurii Humanitas.
Jumatate de ora mai tarziu, si fostul sef de stat, Ion Ili