Catalin Mihuleac Indiferenta populatiei in fata urnelor de votare seamana, intr-o privinta, cu credibilitatea institutiilor de presa; in sensul ca se castiga greu, pas cu pas, centimetru cu centimetru; si tot asa se pierde. Pentru a sta acasa de alegeri, la un sprit si o canasta, neexercitandu-ne dreptul constitutional la vot, mereu gasim motive noi.
Stiu oameni seriosi, care au votat la ultimul bal cu alianta PNL-PD, tocmai fiindca nu-l suportau pe peremistul Misu Lupoi. Ca acum, senatorul Lupoi sa fie membru cu drepturi depline in PNL, unde s-a strecurat intre timp, la caldurice.
Stiu oameni seriosi care au votat ultima oara cu alianta PNL-PD, tocmai fiindca nu suportau personaje din PSD de tipul lui Traian Dobre. Ca acum, deputatul Traian Dobre sa fie membru cu drepturi depline in PNL, unde s-a strecurat intre timp, la caldurice.
Stiu oameni seriosi care au votat ultima oara cu alianta PNL-PD, tocmai fiindca nu-i mai puteau inghiti cabotinismul de doi bani al actorului PSD-ist Malaimare. Ca acum, deputatul Mihai Malaimare sa fie membru cu drepturi depline in PNL; care, dupa cum se observa, are in politica romaneasca mai mult rol de adapost antiaerian, decat de partid.
Astfel incat, pe buna dreptate, oamenii seriosi adusi in discutie se intreaba, in felul Cetateanului turmentat al lui Caragiale: noi cu cine am votat, de fapt? Cu astia, ori cu ceilalti? Cu PNL, sau cu PSD? Cu PD, sau cu PRM?
Mi-ar placea ca aceeasi indiferenta a votantilor sa se transmita si clasei politice. Nimeni sa nu vrea, la un moment dat, sa mai candideze pentru tot tacamul de alegeri, astfel incat partidele sa fie nevoite sa dea anunt la ziar ca sa-si umple, macar cat de cat, listele electorale. "Partid serios, expert in domeniu, curat si manierat, caut candidati pentru listele europene. Dati-ne un bip, ca va sunam noi inapoi."