Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea tranzactiilor imobiliare din Romania s-a dublat

Publicat in HotNews, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Tranzactiile imobiliare din Romania au atins valoarea de 1,5 miliarde euro, dupa primele noua luni ale acestui an, valoare aproape dubla comparativ cu perioada similara a anului trecut, conform datelor companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox, citate de NewsIn.

Cele mai mari investitii din Capitala sunt pe segmentul birourilor, in timp ce in marile orase din provincie cele mai importante tranzactii imobiliare se realizeaza pe segmentul centrelor comerciale.

"Marea majoritate a tranzactiilor din Capitala se vor face pe piata birourilor, chiar daca acest segment este inca subdezvoltat. In ceea ce priveste centrele comerciale, cele mai multe tranzactii se vor realiza in orasele mari din provincie. Ne asteptam ca yield-urile (randamentele investitionale ale tranzactiilor - n.

r.) pe segmentul centrelor comerciale sa scada undeva la 6% in urmatoarele sase luni, chiar daca acestea se situeaza in prezent la 6,5%", a precizat Cristian Ustinescu, business development manager in cadrul DTZ.

Pe segmentul centrelor comerciale, cea mai mare tranzactie din aceasta perioada a fost realizata de catre fondul austriac de investitii Immoeast, care a achizitionat centrul comercial Polus din Cluj de la managerul de constuctii al proiectului, TriGranit, tranzactie pentru care a platit 185 milioane euro.

Pe segmentul birourilor, cea mai mare tranzactie a anului ramane cladirea America House, vanduta de israelienii de la GTC catre grupul francez de investitii Natixis, pentru suma de 120,3 milioane euro, tranzactie realizata la un yield de 6%. A doua afacere pe segmentul birourilor a fost realizata de catre Immoeast care a achizitionat pentru 101,5 milioane euro cladirea S-Parc din Bucuresti.

Pe sectorul industrial, cea mai importanta tranzactie a fost realizata in al doilea trimestru al anului de catre GE Real Est

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 50 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 45 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 34 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 34 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°