Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frunda şi Sogor Csaba vor să ducă autonomia în Europa

Publicat in Gandul, joi 22 noiembrie 2007 ·

UDMR, care împarte voturile maghiarilor cu Laszlo Tokes, este optimistă. Dacă va obţine cinci la sută, va trimite doi parlamentari în PE, care au promis că vor duce cu ei proiectul udemerist al autonomiei teritoriale.

Gyorgy Frunda deschide lista UDMR pentru alegerile europarlamentare. Este membru al Uniunii din 1990, având o experienţă politică de 17 ani atât la nivel intern, cât şi în planul relaţiilor internaţionale.

În vârstă de 56 de ani, Frunda, de profesie avocat, se află în Parlamentul României din 1990. Până în 1992, a ocupat fotoliul de deputat, iar de atunci şi până în prezent, pe cel de senator. A candidat la preşedinţia României de două ori, în 1996 şi 2000. În 1993 a devenit membru al Delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe care, în prezent, o conduce. A fost însă la un pas să piardă şefia Delegaţiei după ce a afirmat că nu reprezintă interesele României şi a propus, contrar prevederilor Constituţiei româneşti, ca ideea de „naţiune” să se bazeze pe un principiu de etnicitate şi de autonomie teritorială.

Alături de mai mulţi lideri ai UDMR, Gyorgy Frunda susţine modificarea articolului 1 din Constituţie, prin renunţarea la sintagma „stat naţional”. El şi-a trecut în CV româna drept limbă străină, precizând că o cunoaşte la „nivel de limbă maternă”. Candidatul UDMR are o avere impresionantă din care nu lipsesc două case de locuit şi una de vacanţă, un apartament, depozite de peste 60.000 euro şi peste 160.000 RON, 20.000 dolari, bijuterii, ceasuri şi obiecte de artă de 70.000 euro. Frunda este căsătorit şi are doi copii.

Sogor Csaba este cel de-al doilea candidat al UDMR la alegerile pentru Parlamentul European. Sogor are 43 de ani şi este preot reformat. Este membru al Uniunii din 1990 şi senator din 2000.

Sogor Csaba face parte dintre reprezentanţii radicali ai UDMR. În 2001, el le-a cerut maghi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 33 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 48 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°