Lucian Postu "Ce faci, nu te bagi la o consultanta?" Intrebarea, de larga respiratie intelectuala, apare (cum altfel...) inainte de vreun "sezon" electoral. In cel mai bun caz, cu sase-sapte luni inainte. Si asta fiindca politicianul roman, mai ales cel de provincie, e prea destept ca sa aiba nevoie de vreun ajutor. Cu atat mai putin in anii dintre campaniile electorale, cand treaba se rezolva simplu: un sprit la baietii din presa, o vorba pusa ici, un contract dincolo, o promisiune pentru fraieri, o rezolvare pentru cei harsiti. S.a.m.d. Strategia e o chestie buna de gonflat la sedintele de partid, iar sondajele - o schema prin care "sponsorii" sunt scursi de bani, in schimbul catorva pagini aparute ca din senin, cu cifre misterioase, despre a caror provenienta nu e bine sa pui prea multe intrebari.
Prin urmare, nu-i nici o mirare ca politicianul roman n-are nevoie de consultanti, ci de un soi de frizeri docili, pescuiti cel mai adesea din presa, dupa criteriul "cum e turcul, si pistolul". Daca ar fi dupa Farfurizii nostri, nu i-ar naimi nici pe astia. Dar, daca asa e moda, de ce sa nu ne profesionalizam, tovarasi?
Asa ca rolul "consultantului" e o combinatie de frizerie servila si impaciuitorism subteran. Ca frizer, "consultantul" ii va confirma clientului politic faptul ca a luat deciziile cele mai bune. Numai ca dusmanii sunt rai si marsavi ... Ca impaciuitorist, va face naveta intre client si ziaristii "dusmanosi", intermediind intalniri si "atentii" crestinesti.
Desigur, "consultantul" nu trebuie sa-l contrazica niciodata pe client. Poate doar sa-i sugereze ca are o scama pe sacou si, in cel mai rau caz, sa lanseze ipoteza (confidentiala...) ca nr. 2 din partid pare usor suspect. In rest - atitudini mobilizatoare, bancuri bine alese si "pe ei, pe ei, pe mama lor!". Privirea misterioasa si citatele din Jacques Seguela sunt, de ase