Au trecut din nou cocorii – cum inspirat se aude din trailerul Vienalei – si ne-au atentionat ca inca un an cinematografic se apropie de sfirsit, an deosebit de fast pentru cineastii romani, dar si pentru alti citiva tineri cineasti aflati la debutul lor. Cum Vienala nu-si propune decit sa treaca in revista toate productiile reprezentative ale anului cinematografic, avind in program toate filmele premiate la festivalurile europene, precum si unele „descoperiri“ ale directorului festivalului, dl Hans Hurch, n-am sa reiau ce ati aflat deja de la cei care au relatat despre Berlin, Cannes, Locarno sau Venetia, ci ma voi opri doar asupra acelor filme care mi-au placut in mod desosebit si care merita sa fie recomandate si cinefililor romani.
Persepolis – un desen animat autobiografic de exceptie
Marjane Satrapi, distinsa la Cannes cu Premiul Juriului si reprezentind acum Franta la selectia pentru Oscarul filmului strain, reuseste, impreuna cu Vincent Paronnaud, o transpunere exceptionala a cartilor sale de benzi desenate, in alb si negru, intr-un desen animat entuziasmant prin umorul si acuitatea privirii pline de prospetime asupra tarii sale de origine, Iranul, atit in perioada sahului, cit si dupa instaurarea republicii islamice, dar si asupra culturii occidentale – Viena si Parisul fiind orasele in care a trait si studiat dupa plecarea din Iran.
Nascuta in 1969, in aceeasi familie cu antepenultimul sah al Iranului, dar persecutata ulterior de dinastia Pahlavi din cauza simpatiilor comuniste ale bunicului sau – „in anii ’20 doar cei instariti erau educati si deschisi ideilor progresiste, iar atunci comunismul chiar parea progresist“, cum declara ea intr-un interviu –, Marjane Satrapi isi petrece copilaria intr-o familie de conditie medie, in care cea mai luminoasa figura este bunica, intruchiparea vechii culturi si indirjiri persane. Peste
