Una peste alta, rolurile de cistigatori si perdanti ai alegerilor europarlamenare si ai alegerilor pentru votul „uninominal“ par a fi impartite. Acum, batalia electorala, dusa pe un fond de apatie generala, fara precedent pentru o campanie electorala (parca si campania pentru revizuire a Constitutiei a fost mai animata!), nu poate decit sa aiba mici influente, tinind doar de reglajele de finete ale impartirii puterii pe viitor.

Miza pentru una dintre variantele de scrutin majoritar (varianta hard, propusa de Basescu, vs varianta light, propusa de Tariceanu) este mai importanta decit rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European (PE). Traian Basescu isi continua lupta de uzura pentru a-si forma o majoritate politica favorabila siesi, in numele „reformarii clasei politice“, gasind drept singura solutie aceasta varianta de sistem electoral.

Campania electorala pentru „uninominal“ si-a programat-o in timpul alegerilor pentru PE din cel putin doua motive: primul este acela de a ajuta PD-ul in lupta sa electorala, ceea ce acum poate face pe fata si deschis, aflindu-se in acelasi timp cu partidul sau in campanie, iar cel de-al doilea este de a ramine permanent in polemica politica, de a nu deveni un personaj secundar, uitat in gradina Cotrocenilor. Basescu are oroare de a sta pe margine, el trebuie sa joace. Intrat in lupta electorala, de pierdut nu va avea cum sa piarda, mai mult decit daca ar fi stat deoparte. Strategia sa si a PD-ului este de a cistiga maximum posibil si de a nu-si slabi competitorii din strinsoare pina ce ei nu vor fi K.O.

Dincolo, premierul Tariceanu, aflat in fruntea Guvernului si a liberalilor, are mai degraba o strategie de „limitare a pierderilor“. Lipsa de experienta, de fler politic, de consistenta organizationala, de resurse umane valoroase a facut ca experienta guvernarii sa fie una nefericita pentru liber