Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai vechi tabloul al Reginei Elisabeta I, vandut pentru 3,6 milioane de euro

Publicat in HotNews, vineri 23 noiembrie 2007 ·

Cel mai vechi portret al reginei Elisabeta I a Angliei, in care aceasta apare in picioare, a fost vandut joi, la Londra, pentru suma de 2,6 milioane de lire (echivalentul a 3,6 milioane de euro), a anuntat casa de licitatii Sothbey's, citata de AFP.

Realizat de pictorul flamand Steven van der Meulen,portretul celei supranumite "Regina Fecioara" - pentru ca nu a fost casatorita si nu a avut copii, fusese evaluat, initial, undeva intre 700.000 si un milion de lire sterline (intre 974.000 si 1,4 milioane de euro).

Comerciantul britanic de arta Philip Mould a oferit, insa, la finalul licitatiei, suma de 2,6 milioane de lire. Lucrarea va fi expusa in galeria sa incepand cu anul 2008.

"Portretul Reginei Elisabeta I, pictat in jurul anului 1560, a fost daruit chiar de catre suverana unui parlamentar britanic din acea vreme, John Hampden. Familia acestuia l-a imprumutat, insa, mai tarziu Comitatului Buckinghamshire, din sud-estul Angliei.

Tabloul a fost expus, in ultimii 50 de ani, intr-un salon privat al Tribunalului din Aylesbury.

Recenta prezentare a tabloului a stârnit un viu interes, nu doar pentru că este cea mai veche reprezentare în picioare a reginei, ci şi pentru că tabloul a fost realizat, cel mai probabil, pentru a o ajuta pe aceasta să işi găsească un prinţ consort.

Fiica Regelui Henric al VIII-lea al Angliei ai a reginei Anne Boleyn, Elisabeta I a urcat pe tron in anul 1558.

Pe marile ecrane a fost lansat, de curand, filmul "Elisabeta: Epoca de aur", a doua parte dintr-o trilogie dedicata suveranei engleze. Cate Blanchett, actrita care o interpreteaza pe regina, a jucat acelasi rol si in prima parte a trilogiei. Ea se afla, atunci, la inceputul carierei sale internationale si a fost nominalizata la Oscar pentru acel rol.

Cel mai vechi portret al reginei Elisabeta I a Angl

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum o ora
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Netanyahu a desfiinţat cabinetul de război al guvernului

News.ro acum 28 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război format din şase membri, a declarat luni un oficial israelian, o măsură aşteptată, care a venit după plecarea din guvern a fostului general de centru Benny Gantz, relatează Reuters

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 2 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 3 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Cod galben de caniculă: Ce regiuni din țară se topesc de căldură

Wall-Street.ro acum 10 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de caniculă, primul valabil în cursul zilei de luni în 13 judeţe şi în Bucureşti, iar al doilea marţi, pe raza a 17 judeţe şi în Capitală. Conform prognozei de speciali

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°