Ion Ionita (n.1923-m.1987) a fost general de armata incepand cu anul 1971, ministru adjunct (1963), ministru al apararii nationale din 1966 pana in 1976 si viceprim-ministru de la aceasta data pana in 1982. Memoriile fostului demnitar incredintate editurii Curtea veche de vaduva lui au fost redactate desigur, spre deosebire de majoritatea memoriilor de acest fel, inainte de caderea regimului comunist. Ceea ce presupune doua particularitati: ele nu beneficiaza de distanta conferita de schimbarea de regim politic si, ca un corolar, nu sufera de tentatia de a justifica, escamota, omite datele unui experiment social-politic ce s-a dovedit falimentar. Tonul lor este calm, tradand o anumita placere de a rememora si o caldura umana destul de neobisnuita la fostii activisti robiti ideilor pe care le-au slujit, sacrificand umanul. Interesul pentru istorici al faptelor relatate este completat de unul general pentru ganduri, atitudini si sentimente fata de care, astazi, la aproape doua decenii de la caderea regimului comunist, e posibil ca cititorul sa aiba mai multa disponibilitate.
Viata in sat, inainte de razboi
Am citit Morometii lui Marin Preda cu sufletul la gura, l-am recitit, cunosc pe de rost faptele, datele, intamplarile, greutatile, nevoile, preocuparile familiei lui, dar si ale celor ce populau Silistea Gumesti - locul sau de bastina. Prin comparatie cu cele ce se intamplau pe meleagurile mele, parca, daca s-ar aseza toate lucrurile pe o balanta, intre nevoile ce apasau pe Morometii lui Preda si cele ce apasau, prin necazurile si greutatile de tot felul, pe familia mea, povara ar fi de partea alor mei. Morometii aveau cel putin mamaliga. Aceasta rezulta din faptul ca Moromete nu numai ca asigura porumbul necesar familiei sale, pentru a nu crapa de foame, dar avea un surplus pe care-l vindea, il valorifica. La ai mei, prin lunile ianuarie-martie
