Esecul reformei in Sanatate nu mai poate fi ascuns in zona crepusculara a statisticilor, a declaratiilor tafnoase, a masurilor pe picior si scrisorelelor catre bolnavii si sanatosii patriei laolalta. Acest esec este bomboana pe coliva nationala, dar, spre ghinionul lui Nicolaescu, el poate fi vazut de tot romanul care da piept, uneori pentru ultima oara, cu sistemul sanitar.
Spre deosebire de alte reforme si esecurile lor, pentru care e nevoie de lupta cu Uniunea Europeana, de altercatii cu Taubman, de hotarari de guvern si legi hotesti, diagnosticabile in timp, esecuri a caror agonie poate fi prelungita prin tot felul de tertipuri, in Sanatate lucrurile sunt mult mai transparente si nu pot fi varate sub obroc. Pentru ca boala e raspandita democratic.
Oricat ar incerca Nicolaescu sa justifice dezastrul, argumentele isi dau obstescul sfarsit pe culoarele spitalelor.
Toate studiile arata ca reforma este perceputa chiar in interiorul sistemului drept un esec, aproximativ 50% din medici considera ca situatia este mai proasta decat in trecut, motiv pentru care 64% dintre ei declara ca ar pleca in strainatate. Ceea ce multi si fac.
Motivele sunt aceleasi ca si la debutul marii reforme: politica incoerenta, lipsa fondurilor si a infrastructurii, hotia, dezinteresul. Crizele sunt si ele aceleasi: medicamente, mortalitate infantila, cancer, diabet, spitale vechi, murdarie, greseli medicale, neprofesionalism.
Mai nou, asistam la exodul medicilor, pe care economistul Nicolaescu incearca sa-l stavileasca prin metode ceausiste: legarea de glie.
Pe nimeni nu mai intereseaza, dupa doi ani de la adoptarea lor in Parlament prin asumarea raspunderii Guvernului, daca legile din faimosul pachet de reforma sunt proaste sau magnifice, atata vreme cat ele nu-si produc efectele.
Nici nu mai conteaza descentral
