Sta dreapta in fata pupitrului, cu bratele ridicate intr-un gest hieratic, ca un dirijor asteptand ca in sala sa se faca liniste deplina. Atata doar ca pe scena nu se afla o orchestra, nici vreun instrumentist, nimic in afara unui pupitru ciudat, din care ies doua bare metalice, una verticala si cealalta alcatuind un soi de bucla in plan orizontal. Incepe sa-si miste lent mainile si, ca la comanda, de undeva din eter prinde a se auzi o muzica siderala, trezind reverberatii stranii.
Pupitrul este, de fapt, un instrument muzical, numit cand theremin sau thereminvox, dupa inventatorul sau, cand eterofon, din pricina sunetelor celeste pe care le produce. Bazat pe efectul de interferenta a campurilor electromagnetice, el este primul instrument muzical care functioneaza fara o interactiune mecanica cu corpul solistului.
Viata inventatorului sau, Lev Sergheievici Termen (1896-1993), e un adevarat roman, si nu numai pentru ca a insotit secolul XX de la un capat la altul. Nascut la Sankt Petersburg, absolva in orasul natal conservatorul si facultatea de fizica, dupa care conduce, din 1919, institutul tehnic din localitate. Aici are el, inca de la inceput, ideea de a combina cele doua pasiuni ale sale, muzica si fizica, iar primul rezultat este inventia ciudatului instrument care mai fascineaza si astazi, dar care la acea vreme (ne aflam in anul 1920) starneste senzatie. Rusia Sovietica, aflata in plin razboi civil si confruntata cu teroarea bolsevica, gazduieste totodata - in mod paradoxal - experimente artistice temerare, iar preocuparea pentru tehnica si, in special, pentru electricitate ("comunism plus socialism egal electrificare"), e la ordinea zilei. In anul 1922 are loc la Moscova o mare demonstratie publica cu eterofonul, dupa care Lenin insusi doreste sa-i fie prezentat instrumentul si tine chiar sa invete a-l manui.
Termen perfectioneaza