Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi se joacă marele derby!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 24 noiembrie 2007 ·

De ieri s-a dat startul penultimei etape a turului de campionat. Etapa a 16-a are câteva meciuri importante, dintre care derby-ul dintre Steaua şi Dinamo. Întâlnirea celor două echipe de tradiţie, în orice loc s-ar disputa, are un impact deosebit. În momentul de faţă se află pe locuri mai puţin obişnuite pentru ele, 7 şi, respectiv, 5. Liderul campionatului, CFR Cluj, se deplasează la vecinii de la Bistriţa, formaţia pregătită de Ionuţ Sabău, care nu a avut un traseu prea confortabil în ultima vreme. Uniriştii de la Urziceni merg lângă Podul Înalt, unde plăieşii lui Dorinel Munteanu vor să revină în top. Timişorenii pot trimite Ceahlăul în subsol, în meciul de pe Bega. Rapidul, în speranţa locului secund, are de gând să le îngroape speranţele celor de la UTA.

Astăzi,

Duelul Ardealului

Gloria Bistriţa (11) – CFR Cluj (1)

(13.30 Naţional TV)

6 2 1 3 8-8

La Bistriţa

3 2 0 1 6-4

Ani de zile partenere în divizia secundă, cele două teamuri s-au întâlnit pentru prima dată în A pe 8 august 2004 la Bistriţa, unde gazdele au învins cu 2-0. Clujenii s-au impus o dată la Bistriţa, pe 2 iunie 2006 (2-1), iar bistriţenii au numai un egal pe Someş (0-0 pe 26 noiembrie 2005). De data aceasta, diferenţa din clasament de 10 locuri şi 18 puncte în favoarea lui Ion Andone şi a elevilor lui îi indică favoriţi.

Meciul codaşelor

studenţeşti

U. Cluj (18) – Poli. Iaşi (13)

(14.00 Telesport)

32 15 7 10 55-38

La Cluj

16 12 3 1 38-11

O singură dată au reuşit ieşenii să se impună la Cluj, cu 43 de ani în urmă, pe 8 noiembrie 1964 (3-1). Au mai fost trei remize, ultima tot aşa îndepărtată, pe 6 aprilie 1975 (0-0). Toate acestea datorită faptului că cele două echipe au fost pe rând în B. Şi de data acesta sunt ameninţate cu spectrul sumbru al matineului. Ambele au adevărul negativ (-1

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 14 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 7 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°