Prefectul Ciprian Dobre a avut vineri, 23 noiembrie 2007, o noua întâlnire cu factorii de decizie privind obiectivul "Centura de ocolire a municipiului Targu-Mures", în scopul urgentarii realizarii acestui proiect, astfel încât targumuresenii sa poata beneficia, în timp cât mai scurt, de varianta de ocolire a municipiului Targu-Mures. În cadrul acestei întâlniri consultantul DIWI Consult International GmbH a prezentat autoritatilor locale si judetene modificarile ce pot interveni în ceea ce priveste traseul Centurii de ocolire a Targu-Muresului, în special în zona Livezeni, propunerea noului traseu, solicitând, în acest sens, sustinerea autoritatilor locale si judetene implicate în derularea proiectului. "Aceasta solicitare este justificata de faptul ca, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România, în continuarea demersurilor pe care le face catre Banca Mondiala de Investitii, are nevoie de acordul autoritatilor locale pentru prezentarea noului traseu al Centurii ocolitoare a Targu-Muresului", a comunicat Cancelaria Prefectului. (S.G.)
Prefectul Ciprian Dobre a avut vineri, 23 noiembrie 2007, o noua întâlnire cu factorii de decizie privind obiectivul "Centura de ocolire a municipiului Targu-Mures", în scopul urgentarii realizarii acestui proiect, astfel încât targumuresenii sa poata beneficia, în timp cât mai scurt, de varianta de ocolire a municipiului Targu-Mures. În cadrul acestei întâlniri consultantul DIWI Consult International GmbH a prezentat autoritatilor locale si judetene modificarile ce pot interveni în ceea ce priveste traseul Centurii de ocolire a Targu-Muresului, în special în zona Livezeni, propunerea noului traseu, solicitând, în acest sens, sustinerea autoritatilor locale si judetene implicate în derularea proiectului. "Aceasta solicitare este justificata de faptul ca, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nation