Cu alegerile europarlamentare şi cu referendumul pentru votul uninominal, România intră în linia dreaptă a celui mai aglomerat interval electoral din istoria sa postdecembristă.

Vor urma, în primăvară, alegerile locale, cele care vor stabili „pole-position"-ul de pe care vor lua startul partidele la următoarele legislative care ar trebui să aibă loc în toamnă, dacă nu cumva actualul guvern nu va reuşi să le împingă spre primăvara lui 2009. Tot în 2009 vom avea şi prezidenţiale, actualul mandat fiind prelungit cu un an, tocmai pentru a le decala de legislative. N-ar fi însă exclus să avem parte de ele tot la pachet. Nu bag mâna în foc că în 2008 preşedintele, hiperactivul nostru preşedinte nu ne va ferici cu unul sau două referendumuri, din agenda sa de jucător. Iar tot în 2009 vor fi din nou alegeri europarlamentare, de data aceasta unele serioase, care vor trimite la Stasbourg 35 de reperzentanţi pentru un mandat complet de patru ani. Aşadar, în intervalul 2008-2009 românii vor fi chemaţi la urne de cel puţin 4 ori, cifra care se poate rotunji, cum spuneam, prin voinţă prezidenţială. Asta înseamnă că odată la 5-6 luni vom lua drumul secţiilor de votare. Că tot de atâtea ori se vor scoate din bugetul statului sumele necesare organizării şi desfăşurării scrutinelor. Că sponsorii şi contribuitorii vor băga mai des ca niciodată mâna în bzunar pentru a-şi susţine partidele şi candidaţii care le vor netezi drumul intereselor.

Efortul cel mai mare îi revine însă cetăţeanului simplu, cu drept şi dorinţă de vot. Va rezista el unei asemenea încercări dure? Va considera el că votul său e necesar pentru îndreptarea lucrurilor - mai ales după experienţele nefericite de până în prezent? Sau vom asista la un proces lent, dar continuu, de degradare a responsabilităţii civice, cu consecinţe greu de estimat pe planul calităţii actualului politic, într-o Românie guvernată