Daca imparatul Traian nu a putut sa-i dezlipeasca pe daci de munti, a reusit societatea de azi. Ultimii urmasi ai dacilor si-au parasit pentru totdeauna casele, si-au umplut desagile, si-au luat pruncii pe umeri si coboara, invinsi, din muntii lor
In cautarea zidului ascuns
In Muntii Orastiei, nu departe de cetatea Piatra Rosie, deasupra satului Cioclovina, porneste un zid urias, lung de 2,5 kilometri, construit de dacii lui Decebal pe creasta unui munte, pentru a inchide accesul dusmanilor spre capitala lor. Cartile spun ca localnicii il numesc Troianul. Perpendicular pe acest zid se mai afla alte peste 30 de ziduri si cateva bastioane, formand un pieptene gigantic. Inaltimea zidului era de cativa metri. Astazi, zidul e doborat si zace ascuns in padure, sub covor de frunze de fagi. Putini localnici stiu de existenta lui. Nu e inclus in nici un traseu turistic, iar cercetatorii nu pomenesc aproape niciodata de el. Am pornit in cautarea lui si a cetatii de la Piatra Rosie, intr-o zi de toamna tarzie.
*
E ora sapte dimineata.
Drumul pe Valea Luncanilor Drumul spre Luncani se desface din Calan. Pana la Bosorod e asfalt, apoi mergi numai pe spinarea colbuita a pamantului. Valea Luncanilor unduieste printre palcuri de brazi intunecati care strapung ruginiul fagilor. Trei copii cu caciulite colorate merg veseli pe drum: mai e mult pana la scoala. Primul satean pe care il intalnesc sta pe o banca de lemn, pe marginea apei. Banca se sprijina intr-o parte pe un picior de lemn, in cealalta pe trunchiul unui copac. Sateanul sta cu picioarele incrucisate si manile in buzunare si tine langa el o nuia si o secure. Il intreb de Troian. N-a auzit. N-a auzit de nici un zid. De trunchiul copacului e agatata o cana galbena de metal. Aerul diminetii e limpede si taios, soarele de toamna e palid. Nori grosi se strang in preajma lui. Drumul se misca