Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fiarele” au învins „căţeluşii”!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 26 noiembrie 2007 ·

Penultima etapă a turului primului eşalon fotbalistic nu s-a desfăşurat sub cele mai bune auspicii. Runda a început la Craiova pe o vizibilitate redusă, în care de abia vedeai mingea. A continuat a doua zi la Bistriţa, unde Cristi Balaj a inventat un penalty inexistent, doar pentru a nu pierde Cefereul clujean. Pe Someş, cealaltă formaţie s-a chinuit să scape de obsedantul ultimul loc, dar nu a reuşit pentru că ieşenii i-a contrat şi i-a luat două puncte care vor conta la final în economia clasamentului. Ziua de sâmbătă s-a încheiat în Ghencea, unde cele două tabere ale Stelei şi Dinamo s-au dat din nou în spectacol. Arbitrul Deaconu a trebuit să oprească jocul în trei rânduri partida pentru a tempera zelul fanilor dezlănţuiţi. Au câştigat steliştii, cu Marius Lăcătuş fericit pentru prima victorie ca antrenor asupra lui Dinamo. Bucuria lui Lăcătuş, tristeţea lui Walter Zenga, care a fost forţat de acţionari să demisioneze. Cum Cornel Dinu nu se gândeşte să preia comanda tehnică, soluţia pentru ultimele trei runde din acest an este Cornel Ţălnar, cel care pregăteşte în prezent pe Dinamo II, în Liga secundă. A fost etapa dinaintea tragerii la sorţi a grupelor preliminare pentru Campionatul Mondial din Africa.

„Juveţii” s-au impus

în ultimele zece minute

Universitatea Craiova –

Gloria Buzău 3-1 (1-1)

Au înscris: Florin Costea (min 7 şi 83), Julius Woobay (80) / Alin Paleacu (31)

Cristina Ionescu, arbitrul meciului, a avut probleme înainte de meci. Ceaţa densă era un mare impediment în disputarea jocului. Până la urmă, s-a dat drumul la joc, chiar dacă vizibilitatea era redusă. Marea speranţă olteană, care începe încet, dar sigur, să confirme, Florin Costea, profită de o greşeală impardonabilă a lui Tudose şi în min 7 înscrie. Buzoienii nu s-au lăsat prea mult invitaţi la joc şi au câteva acţiuni periculoase rezolvate de Born

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 18 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°