Toate evaluările şi analizele efectuate până acum s-au bazat pe palmaresul electoral din 2004, adnotat de rezultatele adesea divergente ale unor sondaje de opinie care cel mai adesea au purtat marca celui care le-a comandat.

Alegerile pentru parlamentul european fac o ordine relativă, după trei ani, în ierarhiile politice şi propun o bază de plecare pentru analiza evoluţiei spectrului politic în anul rămas până la următoarele alegeri legislative.

Spun „ordine relativă" pentru că miza acestui scrutin nu a fost de natură să catalizeze electoratul la nivelul pe care l-ar fi cerut aşezarea în câmpul politic a noilor structuri de putere. A fost, mai degrabă, un test care a luat pulsul şi temperatuta competitorilor şi oferit indicii asupra evoluţiei percepţiei publice.

Cea mai importantă concluzie ţine de rocada „la vârf" dintre PSD şi PD. Fostul câştigător al alegerilor din 2005, trecut prin purificările pe care le-a impus condiţia sa de partid de opziţie, înregistrează un recul evident. Mai mic însă decât estimările pesimiste, de unde şi aparenta satisfacţie cu care Geoană a „salutat" victoria. Partidul Democrat se instalează pe prima poziţie, ca învingător, dar cu o victorie dulce-amăruie, amendată de cele circa 10 procente pe care le pierde faţă de estimările din sondaje, dintre care vreo 7 s-au dus, paradoxal, spre aripa desprinsă de la liberali şi adoptată de Băsescu. „Canibalizarea" internă din tabăra prezidenţială nu este de natură să dea vreo satisfacţie democraţilor, ale căror reticenţe faţă de aliatul impus vor creşte proporţional cu mizele viitoare.

Cu un oftat de uşurare şi o oarecare mirare au întâmpinat rezultatul liberalii: erodarea la guvernare şi atacurile constante ale preşedintelui îi făceau să se aştepte la un scor mult mai mic - în jur de 10%. Iată, însă, că în aceste condiţii de beligeranţă, liberalii obţin cel mai bun rezulta