Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS contreaza Petrom

Publicat in HotNews, marți 27 noiembrie 2007 ·

Reprezentantul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului a votat marti, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor Petrom, impotriva programului investitional propus de companie pentru acest an, insa revizuirea bugetului a fost aprobata de catre actionari. Oficialii AVAS, autoritate care detine aproximativ 21% din actiunile Petrom, si-au motivat actiunea pe faptul ca, desi au cerut planurile de investitii, nu au fost informati in timp util despre intentiile investitionale ale companiei. De cealalta parte, reprezentantii Petrom spun ca au publicat la timp pe site toate documentele care urmau sa fie discutate de actionari.

“AVAS a luat această decizie deoarece, deşi a solicitat proiectele de investiţii, nu i-au fost puse la dispoziţie, în timp util, documentele şi informaţiile absolut necesare pentru formularea unui punct de vedere competent care să-i permită acordarea unui vot în deplină cunoştinţă de cauză”, se arata in comunicatul de presa al AVAS.

Contactati de HotNews.ro, oficialii biroului de presa al Autoritatii au precizat ca reprezentantul institutiei va vota impotriva doar a unui singur punct de pe ordinea de zi a Adunarii Generale de marti, respectiv „Aprobarea investiţiilor Petrom pe anul 2007”. Nu in ultimul rand, acestuia au mai precizat ca “hotararea definitiva asupra acestui punct de discutii apartine actionarului majoritar al companiei”.

Conform unei note publicate pe site-ul Petrom, referitoare la bugetul de investitii revizuit pe 2007 al Petrom, nivelul inestitiilor pe segmentul de explorare si productie a crescut. Oficialii companiei au precizat pentru HotNews.ro ca acest document a fost postat pe site la data de 21 noiembrie 2007, in concordanta cu regulamentul 1 al CNVM.

“In totalul investitiilor pentru anul 2007 este prevazuta o crestere in segmentul de E&P, aceasta fiind partial compensata de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 20 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 44 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 2 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°